Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului la Mănăstirea Coșoteni
august 6, 2023Buna Vestire sărbătorită la Mănăstirea Sfântului Dimitrie din localitatea Coșoteni
martie 29, 2024În prima Duminică a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei, Preacuviosul Părinte Stareț, protos. Ciprian Florea, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, în Biserica Așezământului monahal. În aceasă Duminică sărbătorim triumful adevărului credinței creștine care a fost formulat la al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea, ca apărare a închinării la icoane și la moaștele sfinților. Această Duminică ne amintește despre interdependenţa și legătura strânsă dintre conţinutul credinţei ca dogmă şi trăirea ei în Biserică.
Ortodoxia este trăirea după cuvântul Mântuitorului Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!”, un mod de viaţă care presupune trăirea Adevărului-Hristos, adică a Dragostei dumnezeiești. Astfel, Ortodoxia nu poate fi definită decât prin trăirea în comuniune de iubire atât cu Dumnezeu, cât şi cu aproapele.