Praznicul Nașterii Maicii Domnului la Mănăstirea Coșoteni
septembrie 8, 2026
Există momente în viața omului în care cuvintele devin puține. Boala, durerea, încercarea, teama sau neputința îl fac să înțeleagă cât de fragile sunt puterile omenești. Tocmai în asemenea clipe, Biserica nu îl lasă singur pe cel aflat în suferință, ci îl așază înaintea lui Hristos și se roagă împreună cu el și pentru el.
Una dintre cele mai profunde lucrări ale Bisericii pentru omul aflat în suferință este Taina Sfântului Maslu, numită adesea și Taina vindecării.
Ce este Taina Sfântului Maslu?
Sfântul Maslu este una dintre cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe. Prin rugăciunea episcopilor sau a preoților și prin ungerea cu untdelemnul sfințit se cere și se împărtășește credinciosului harul nevăzut al lui Dumnezeu spre tămăduirea bolilor trupești și sufletești, spre ușurarea suferinței, întărire, iertarea păcatelor și mântuire.
Nu este o simplă rugăciune pentru sănătate și nici un ritual care lucrează în chip mecanic. Sfântul Maslu este întâlnirea omului suferind cu Hristos, Cel Care rămâne adevăratul Doctor al sufletelor și al trupurilor.
De aceea se numește Taină: pentru că prin semne văzute – rugăciunea Bisericii și ungerea cu untdelemn sfințit – lucrează în chip nevăzut harul lui Dumnezeu. Omul vede untdelemnul, aude rugăciunea și cuvântul Sfintei Evanghelii, dar lucrarea harului lui Dumnezeu asupra sufletului și trupului rămâne mai presus de ceea ce ochiul poate vedea și mintea poate cuprinde.
Temeiul scripturistic al Sfântului Maslu
Rădăcinile acestei Sfinte Taine se află în însăși lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos. Evangheliile ne arată că propovăduirea Împărăției lui Dumnezeu a fost însoțită neîncetat de milă față de cei bolnavi și de numeroase vindecări.
Această putere vindecătoare este încredințată și Sfinților Apostoli. Sfântul Evanghelist Marcu mărturisește despre ei „Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.” (Marcu 6, 13)
Mărturia apostolică fundamentală pentru Taina Sfântului Maslu o găsim însă în Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui.” (Iacov 5, 14-15)
Aceste cuvinte păstrează până astăzi esența Tainei: bolnavul, preoții Bisericii, rugăciunea, ungerea cu untdelemn, numele Domnului, vindecarea și iertarea păcatelor.
De aceea, Sfântul Maslu nu este o apariție târzie în viața Bisericii. Practica ungerii bolnavilor și a rugăciunii pentru vindecarea lor este mărturisită încă din epoca apostolică, iar rânduiala liturgică s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor până la forma pe care Biserica Ortodoxă o păstrează astăzi.
Hristos – Vindecătorul omului
Sfânta Scriptură este plină de întâlniri în care suferința omului se întâlnește cu mila lui Dumnezeu. Mântuitorul îl vindecă pe slăbănogul purtat pe pat, îl face să vadă pe orbul din naștere, îi curăță pe cei leproși, o vindecă pe femeia care suferea de doisprezece ani, îl ridică pe slăbănogul de la Vitezda și răspunde rugăciunilor celor care Îl caută cu credință.
În vindecarea slăbănogului din Capernaum, Hristos arată că omul nu este numai trup. Înainte de ridicarea sa din boală, Domnul îi spune „Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” (Matei 9, 2) iar mai apoi îi poruncește să se ridice și să meargă.
Vedem astfel că lucrarea vindecătoare a lui Dumnezeu privește omul întreg. Hristos nu vindecă doar un organ bolnav, ci caută sufletul, ridică omul, îi redă nădejdea și îl reașază în comuniunea cu Dumnezeu.
La fel se întâmplă și în cazul femeii bolnave de doisprezece ani, care se apropie cu credință de Mântuitorul. Hristos îi spune: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit.” (Matei 9, 22). Aceste vindecări evanghelice ne arată că boala nu este pentru Hristos un motiv de îndepărtare a omului, ci tocmai locul în care Dumnezeu Se apropie de cel care suferă.
De ce numim Sfântul Maslu „Taina vindecării”?
Pentru că vindecarea cerută prin Sfântul Maslu nu se limitează la trup. Omul poate purta răni pe care ceilalți nu le văd: frică, deznădejde, singurătate, tulburare, apăsarea păcatelor, slăbirea credinței. De aceea, rugăciunile slujbei Sfântului Maslu, cer lui Dumnezeu vindecarea omului în întregimea sa. Biserica se roagă pentru vindecarea trupească, dar lasă împlinirea rugăciunii în mâinile lui Dumnezeu. Sfântul Maslu nu trebuie înțeles ca o promisiune că orice boală va dispărea în mod miraculos și nici nu înlocuiește îngrijirea și tratamentul medical.
Uneori Dumnezeu dă vindecarea trupului. Alteori dă puterea de a purta suferința. Alteori vindecă mai întâi o rană pe care numai El o cunoaște. Dar în toate acestea omul este chemat să nu rămână singur cu durerea sa.
Vindecarea creștină înseamnă, în sensul ei cel mai adânc, restaurarea omului și întoarcerea lui în comuniune cu Dumnezeu.
De ce untdelemn?
Untdelemnul are, încă din lumea biblică, sensul alinării, vindecării și binecuvântării.
În pilda samarineanului milostiv, omul căzut între tâlhari este îngrijit, iar rănile lui sunt legate și peste ele sunt turnate untdelemn și vin.
La Sfântul Maslu, untdelemnul nu este un obiect magic. El este sfințit prin rugăciunea Bisericii și devine materia văzută prin care cerem lucrarea nevăzută a harului lui Dumnezeu. De aceea, în timpul Tainei, credincioșii sunt unși cu untdelemnul sfințit, în numele Domnului, spre tămăduire sufletească și trupească.
Cele șapte Evanghelii și cele șapte ungeri
În rânduiala deplină a Sfântului Maslu sunt citite șapte Apostole și șapte Evanghelii, iar rugăciunile sunt urmate de șapte ungeri cu untdelemnul sfințit. Numărul șapte are în Sfânta Scriptură sensul plinătății și al desăvârșirii. Întreaga rânduială a slujbei îl așază pe cel suferind sub lumina Cuvântului lui Dumnezeu și sub rugăciunea stăruitoare a Bisericii.
Evangheliile citite vorbesc despre milă, iertare, pocăință, iubirea aproapelui și vindecare. Astfel, Biserica arată că adevărata tămăduire nu înseamnă numai dispariția unei dureri, ci refacerea legăturii omului cu Dumnezeu și cu semenii săi.
Maslul, Spovedania și viața în Hristos
Sfântul Maslu nu trebuie desprins de întreaga viață sacramentală a Bisericii. Cuvintele Sfântului Apostol Iacov leagă rugăciunea pentru vindecare și de iertarea păcatelor. Tocmai de aceea, Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca participarea la Sfântul Maslu să fie însoțită, pe cât este cu putință, de pocăință sinceră, de Spovedanie, rugăciune și apropiere de Sfânta Împărtășanie cu pregătirea și binecuvântarea duhovnicului.
Maslul nu este un act izolat, ci face parte din viața omului în Hristos.
Când toate puterile omenești par puține, rămâne rugăciunea
Fiecare dintre noi poartă o suferință. Unele se văd, altele rămân ascunse.
Sunt oameni care vin la Sfântul Maslu purtând diagnostice grele. Sunt oameni care vin pentru părinții lor, pentru copiii lor, pentru cei aflați în spitale sau pentru cineva drag care trece printr-o încercare. Sunt și oameni care, deși trupește par sănătoși, poartă în inimă răni despre care poate nu au vorbit niciodată nimănui. Biserica îi primește pe toți și îi așază înaintea lui Hristos. Nu le promite o minune la comandă. Le oferă însă ceva mult mai adânc: rugăciunea ei, harul lui Dumnezeu și certitudinea că omul aflat în suferință nu este părăsit.
Duminică, 13 septembrie 2026 – Sfântul Maslu la Mănăstirea Coșoteni
În această lumină a credinței și a nădejdii, duminică, 13 septembrie 2026, în ajunul marelui praznic al Înălțării Sfintei Cruci, la Mănăstirea Coșoteni va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu. Slujba va începe la ora 18:00 și va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, împreună cu un sobor de preoți.
„Sunt așteptați la rugăciune toți cei bolnavi, cei încercați, cei care poartă în suflet durerea cuiva drag dar și toți cei care doresc să așeze înaintea lui Dumnezeu numele, neputințele și nădejdea lor.
În ajunul Înălțării Sfintei Cruci, venim înaintea lui Hristos nu pentru că nu am mai avea nicio speranță, ci tocmai pentru că în El ne este speranța. Venim cu bolile noastre. Cu durerile pe care le cunosc ceilalți și cu cele pe care numai Dumnezeu le știe. Cu numele celor dragi. Cu lacrimile și cu nădejdea noastră. Și ne rugăm împreună, încredințându-ne Celui Care poate ridica omul din orice neputință: Hristoase, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, caută cu milă spre cei aflați în suferință, întărește-i, mângâie-i și dăruiește-le ceea ce le este de folos spre vindecare și mântuire” – protos. Ciprian Florea, Starețul Mănăstirii Coșoteni.
Mănăstirea Coșoteni se află în localitatea Coșoteni, la aproximativ 3 km de Municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman.
