
Canonul cel Mare la Mănăstirea Coșoteni
februarie 28, 2023
La Mănăstirea Coșoteni a fost oficiată partea a treia a Canonului Sfântului Andrei Criteanul
martie 4, 2023Marți, 28 februarie 2023, cu binecuvântarea Preacuviosului Părinte Stareț, protos. Ciprian Florea, a fost săvârşită a doua parte a Canonului celui Mare al Sfântului Andrei Criteanul de către Preacucernicul Părinte Ic. Stavr. Mihai Iordan, Parohul Bisericii „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Municipiul Roșiori de Vede.
Cuvântul de învăţătură, a fost rostit de Preacuviosul Părinte protos. Damian Ciotea, care a îndemnat pe credincioşi să fie mai sensibili și mai iertători cu aproapele lor, înălțând rugăciuni și împlinind cu smerenie vremea aceasta binecuvântată a postului, în care trebuie să ne pregătim duhovnicește pentru a ne întâlni cu Hristos în lumina și bucuria Învierii.
Partea a treia a Canonului va fi oficiat miercuri, 01 martie 2023, începând cu ora 16.00, de Preacucernicul Părinte Ic. Stavr. Bogdănel Păun, Parohul Bisericii „Sf. M. Mc Gheorghe” din localitatea Lăceni.